Capitolul V – Dovezi ale existentei lui Dumnezeu

 

CAPITOLUL V

 

DOVEZI ALE EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU

Pagina in limba engleza: (Chapter V – Evidence Of The Existence Of God)

 

MERCEDES S CLASS

Ştiinţa de azi popularizează agresiv faptul că omul se trage din maimuţă şi că lumea sa format la big bang şi că în decursul a miliarde de ani de evoluţie a ajuns aşa cum e azi.

Dacă ţi-aş spune că o maşina Mercedes Benz  S- class a aparut singură din nimic ai zice că sunt nebun şi că nu este posibil aşa ceva. Dacă am pune pe un camp toate piesele din care este făcută această maşină şi am aştepta zeci, sute sau miliarde de ani ca să se monteze într-o maşină funcţională sub acţiunea forţelor şi legilor naturii, acest lucru nu ar avea loc.

Sprijinul pe care se bazează teoria evoluţionistă şi a big bangului si orice altă teorie care neagă pe Dumnezeu şi care îi dă o oarecare credibilitate este timpul, dar vă rog să vă gândiţi acel mercedes S care are poate cu ceva peste 10000 de piese s-ar asambla singur sub acţiunea ploii, vântului şi alte fenomene naturale în 13,5 miliarde de ani cât spun cercetătorii că are universul ? Eu nu cred, voi vă rog să gândiţi cu mintea voastră. Cum să apară atunci la nimereală omul şi tot ecosistemul acesta deosebit de complex ?

 

PIXUL, CAPACUL  ŞI CUTIA

Mai dau un alt exemplu: se ia un pix şi se scoate capacul, se bagă cele două componente, pixul şi capacul într-o cutie şi se mişcă cutia în toate direcţiile. Se va aşeza oare capacul pe pix astfel încât să nu cadă şi dacă da dupa cât timp şi în acest mic experiment e vorba doar de doua piese.

Faceţi experimentul cu pixul şi vedeţi dacă vă iese, şi nu uitaţi că sunteţi o fiinţă cu inteligenţă superioară care coordonaţi mişcările cutiei şi nu legile haotice ale naturii.

Vorba aceea cunoscută, şansa ca viaţa să apară din nimic este mai mică ca şansa de a băga într-un hangar toate piesele unui avion Boeing 747 , să porneşti acolo o tornadă şi aceasta să  asambleze avionul, să i se facă şi plinul şi să si poată zbura.

 

 

 

DACĂ VIAŢA A APĂRUT DIN NIMIC SĂ FACĂ VIAŢĂ DIN NIMIC ŞI CEI CE SUSŢIN ACEST LUCRU

Pentru cei care se ţin foarte înţelepti şi spun că tot ce există sa facut din nimic, îi rog ca din elementele chimice moarte din care e compus un pom de exemplu să facă un pom, sau o nucă, sau orice altă plantă, să facă ei din materia moartă sămânţa din care va creşte pomul. Tot ce au facut ei , au pornit de la materia vie existentă şi au făcut modificări genetice.

Dacă după mintea lor nu există Dumnezeu şi viaţa a apărut din nimic atunci ei nefiind capabili să o facă nu din nimic ci din materie existentă înseamnă că sunt  mai incompetenţi şi mai incapabili decât nimicul. Cum să pot eu crede atunci asemenea oameni care orbiţi de mândrie nu sunt capabili să vadă cât de minunată este viaţa şi care spun că viaţa a apărut din nimic dar ei nu o pot reproduce. Vai de ei şi să sţiţi că cei mai mari doctori, ingineri, cercetatori şi vârfurile ştiinţifice ale acestei lumi în iad vor merge datorită mândriei lor diavoleşti de a considera că le ştiu pe toate şi a nega pe Dumnezeu. Omul posteşte, diavolul nu manâncă niciodată, omul priveghează, diavolul nu doarme niciodată, omul îşi poate păstra fecioria, dar şi diavolul este feciorelnic, un singur lucru nu poate face diavolul, să se smerească, şi din mandrie a cazut, aceeaşi mândrie de care dau dovadă oamenii care sunt prea plini de ei şi neagă existenţa lui Dumnezeu. Cum am mai spus în capitolul 1, staţi lângă un ateu sau un necredincios în minutul morţii sau întrebaţi pe cine a stat să vedeţi atunci dovada, cum face persoana respectivă când vede cu ochii săi diavolii în a căror existenţă nu a crezut. Amar şi jale căci întreaga lui viaţă a fost un vis, o iluzie.

Am pornit cu exemplele de mai sus pentru că e la mare modă teoria evoluţiei vieţii şi a big bang-ului prin care totul sa produs aşa din întâmplare şi haotic fără a fi creaţia lui Dumnezeu.

Cum să apară viaţa şi omul la întâmplare, omul care e format din miliarde de celule şi fiecare din ele este alimentată cu hrană, oxigen şi interacţionează cu celelalte celule şi are un rol bine definit.

 

 

CORPUL UMAN ŞI AL VIEŢUITOARELOR

 

Vă rog să vă gândiţi cu atenţie la un copil mic (belelaş), cât de mici are mâinile, picioarele şi toate părţile corpului şi trecând anii el creşte. Cum a făcut oare haosul aşa ordine încât toate părţile corpului cresc în perfectă armonie.

De exemplu:

–           Dacă dinţii în gură ţi-ar creşte mai repede decât gura nu ar mai avea loc în gură  şi ar ieşi afară,

–          dacă organele interne din om ar creşte mai repede decât corpul nu ar avea loc în corp,

–          dacă inima ar creşte mai încet decât corpul la un moment dat ar fi prea mică, nu ar mai putea alimenta tot organismul şi acesta ar muri, e valabil pentru toate organele.

–          Dacă structura osoasă a corpului ar creşte mai repede decât muşchii, ar rupe muşchii

–          Dacă sistemul osos şi muscular ar creşte mai repede decât pielea ar crăpa pielea pe noi şi am muri

–          dacă oasele ar creşte mai încet decât muşchii muschii nu s-ar putea întinde şi nu ne-am putea mişca,

–          dacă ochii ar creşte mai repede decât orbitele, ni-ar ieşi ochii din cap,

–          dacă talpa piciorului ar creşte mai repede decât restul piciorului datorită faptului că greutatea corpului ar fi distribuită pe o suprafaţă mică ar apărea leziuni şi dezechilibru pentru că nu am putea merge,

–          dacă organismul nu ar şti să se repare singur probabil că nici nu ar exista viaţă, o rană deschisă dacă sângele nu s-ar coagula şi gata eşti mort, un os rupt care nu s-ar suda şi gata poţi fi mort, aşadar omul trebuie să fi aparut din prima cu capacitatea de vindecare căci altfel ar fi dispărut repede

–          culmea este că fiinţa asta aşa deşteaptă care se numeşte om, am aici în vizor pe cei care neagă existenţa lui Dumnezeu, nu au fost capabili să facă nici măcar un matiz să se repare singur,

–          facem noi oamenii ceva ca să ne trezim dimineaţa ?

–          controlăm noi ca să ne bată inima şi cât de repede să bată ?

–          controlăm noi cât suc gastric să producă stomacul ?

–          de multe ori ne julim pielea şi aceasta se reface fără cicatrice, controlăm noi unde aceasta trebuie refăcută şi când să se încheie procesul de refacere ?

 

FĂRĂ CA APA SĂ AIBĂ CELE TREI STĂRI DE AGREGARE NUAR EXISTA VIAŢĂ

            Toată lumea vie de pe acest pământ din care face parte şi omul este strâns legată.

În primul rând fără apă nu ar exista viaţă şi chiar dacă ar exista apă şi ea s-ar comporta firesc, obişnuit cum se comportă celelalte substanţe tot nu ar exista viaţă pentru că după cum o să citiţi mai jos apa prezintă multe anomalii fără care nu ar putea exista viaţă.

Ceea ce vreau eu să punctez este că viaţa aceasta pe care noi o considerăm banală este atât de complexă şi depinde de atât de multe lucruri interconectate între ele încât nu poate fi rodul întâmplării şi teoriei evoluţioniste a lui Darwin ci rodul creaţiei lui Dumnezeu.

Ca să existe vegetaţie trebuie să existe apă, ca să existe animale ierbivore trebuie să existe vegetaţie, ca să existe animale carnivore trebuie să existe animale ierbivore dar viaţa tot nu ar avea continuitate dacă apa nu ar avea cele trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă chiar dacă ar exista viaţă aceasta ar exista numai în locurile joase de pe pămînt. Să presupunem că apa ar avea numai starea solida (gheaţă) , în acest caz viaţa nu ar exista deloc, dacă ar avea numai forma gazoasă iar nu ar exista viaţă. Ar exista viaţă numai pentru apa în forma lichidă.

Dacă apa nu ar putea trece din starea lichidă în cea gazoasă, nu s-ar putea forma norii, aceste uriaşe „camioane” de transport a apei de la mare la munte de la cota zero la mii de metri înălţime si dacă nu s-ar forma norii toata apa ar fi strânsă în oceane şi bălţi şi ar exista numai plante şi animale acvatice, toată suprafaţa pământului neacoperită de ape ar fi un deşert.

Să zicem că ar exista apă pe munţi în fază iniţială dar aceasta va curge spre câmpii iar când toată apa va fi la câmpie în cazul presupus de noi că nu ar putea lua forma gazoasă, apa ar rămâne la câmpie şi toată vegetaţia de pe munţi şi dealuri ar muri, ar muri si animalele ce consumă vegetaţia şi animalele carnivore.

Concluzia este că dacă apa ar avea numai starea de agregare lichidă nu ar fi posibilă circulaţia apei în natură, respectiv existenţa vieţii pe uscat.

 

NE MINŢIM CA LA METEO

 Fac aici o mică paranteză, apropo de melodia: ne minţim ca la meteo. Părerea mea personală este că meteorologii vor fi veşnic „mincinoşi„ şi nu pentru că ar fi ei nepregătiţi sau nu ar fi buni profesionişti, nu de aceasta o spun, ei dispun de computere şi modele de simulare foarte performante care nu ar trebui să dea greş niciodată şi ar trebui să poată prezice vremea pe ani întregi, dar ele dau şi o să dea mereu şi asta se întâmplă pentru că ei nu iau în calcul existenţa lui Dumnezeu.

Noi creştinii ortodocşi ştim foarte bine că există preoţi şi oameni sfinţi care dacă acum se roagă să vină de exemplu ploaia în Oradea va veni. Puteţi considera imposibilitatea prognozei vremii cu exactitate ca una din dovezile existenţei lui Dumnezeu.

 

 

ÎNMULŢIREA ŞI REPRODUCEREA VIEŢII

Pornim de la faptul că acum pe pământ exact cum este în acest moment ar exista viaţă dar care nu ar avea funcţia de reproducere. S-ar întâmpla următorul lucru: animalele ierbivore ar mânca toată iarba, cele carnivore ar mânca animalele ierbivore, omul ar mânca de toate şi în cele din urmă animalele carnivore şi omul ar muri de foame sau bătrâneţe depinde care limită s-ar atinge prima, ca şi garanţia la maşina 3 ani sau 100000 km. Concluzia este că degeaba ar exista viaţă dacă nu s-ar putea reproduce. Adică după teoria lui Darvin maimuţa trebuia să poată face pui din prima, organismele unicelulare să apară nu aşa simplu ci direct cu capacitatea de reproducere.

 

 

BACTERIILE ŞI MUŞTELE

Pornim de la următoarea ipoteză: există plante, există animale, există om dar nu există bacteriile şi muştele.

Plantele cresc folosind materia organică din sol (plantele au şi rolul de a produce oxigenul indispensabil vieţii) , animalele ierbovore mănâncă plantele, cele carnivore pe cele ierbivore, omul de toate că este omnivor. La un moment dat fără existenţa muştelor şi a bacteriilor plantele şi animalele şi celelalte fiinţe vii care mor nu ar mai putrezi şi materia organică nu s-ar recircula în natură, asta înseamnă ca după un anume timp plantele nu ar mai avea de unde să ia materia organică şi ar muri, murind plantele moare tot lanţul vieţii care este legat.

Concluzia ar fi că dacă apa nu ar fi aşa cum este, adio viaţă, dacă organismele vii nu s-ar reproduce adio viaţă, dacă din lanţul vieţii, care este ciclic lipsesc unele elemente adio viaţă.

Viaţa este extraordinar de complexă dar noi începând din clasele primare suntem îndobitociţi încontinuu să credem că ne tragem din maimuţă.

 

CELE 4 FORŢE

Nu intru în detalii dar dacă cele 4 forţe (electomagnetică, gravitaţională, nucleară tare şi nucleară slabă) care guvernează lumea văzută nu ar fi exact aşa cum sunt şi ar acţiona aşa cum actionează şi ar fi puţin diferite, nu ar exista viaţă.

 

DISTANŢA PAMÂNT SOARE

Pe lângă toate cele de mai sus şi multe altele pe care eu din cauza puţinei mele înţelepciuni le-am omis mai vorbesc de încă o nimereală dacă e să dăm crezare unor oameni de ştiinţă care spun că viaţa sa creat la big bang şi după din maimuţă.

Dacă pământul ar fi mai aproape de soare decât este, toate mările şi oceanele ar fierbe şi s-ar evapora şi nu ar exista viaţă iar dacă ar fi mai departe de soare toate apele şi pământul ar îngheţa şi iar nu ar exista viaţă. O spun acum pe un ton ironic: ce s-au mai nimerit toate.

 

CÂMPUL GRAVITAŢIONAL AL PĂMÂNTULUI

Dacă ar fi prea slab pământul ar pierde atmosfera şi nu ar exista viaţă iar dacă ar fi prea tare viaţa poate că ar fi posibilă dar ar avea alta formă.

 

CONŞTIINŢA DOVADĂ E EXISTENŢEI LUI DUMNEZEU

Dumnezeu, când l-a sădit pe om a pus în sufletul și trupul lui simțirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui și aceasta este conștiința. Conștiința îl mustră când face rău și-l bucură când face bine. Și glasul conștiinței nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, că-i de natură nevazută.

Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om și, îndată ce a greșit, îl mustră: „De ce ai făcut așa? Poate să nu-l mustre nimeni când face păcatul. Oricând gresește, această lege pusă de Dumnezeu lui Adam întâi, numită și legea firii sau a conștiinței, îl mustră imediat.

Uneori așa de tare îl mustră, dacă este păcatul mare, încât îl dă aproape în deznădejde. Se împlinește atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om și ai subțiat ca pânza de paianjen sufletul său (Psalm 38, 14-15). Adică se subție nădejdea că pânza unui păianjen și, de mare mustrare de cuget, mai că-și pierde nadejdea.

Conștiința, dacă se pătează cu multe păcate, așa de tare îl mustră pe om uneori, că se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza conștiinței nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Conștiința roade, roade ca și cariul în lemn. „De ce ai făcut și de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea păcate?”

Deci, degeaba îi spui tu că nu-i Dumnezeu, căci conștiința îi spune și, după conștiintă, îi spune și Scriptura. Tu zici că-l înveți pe om că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac, că nu-i înger, că nu-i iad, că nu-i rai, dar conștiința îi spune că este și Scriptura este plină de mărturii din care se arată că există Dumnezeu, că este înger, este muncă veșnică, este slavă veșnică.

Orice ai face în viaţă şi orice realizări ai avea fericirea va fi de scurtă durată pentru ca singura fericire care dăinuie este întoarcerea la Dumnezeu şi trairea unei vieţi de creştin ortodox practicant (sa te rogi, sa mergi la Biserică, să tii post miercurea, vinerea şi cele 4 posturi de peste an, să te spovedeşti, să te împărtăşeşti, să trăieşti căsătoria la rang de taină, să faci milostenie, etc).

Nu există om care să nu simtă apăsările conştiinţei şi datorită acestui fapt mulţi oameni şi multe vedete deşi au de toate îşi pun capăt zilelor. Omul, miliardar în euro să fie niciodată nu va găsi liniştea şi pacea, acestea le găseşte numai ortodoxul practicant.

 

 

ANOMALIILE APEI FĂRĂ DE CARE NU ESTE POSIBILĂ VIAŢA

 

APA – anomalii care au permis viata

            Atât de obişnuită, de cotidiană şi de familiară, apa este totuşi un lichid uluitor: are o serie de anomalii. Pentru apă parcă n-ar exista legi; este „ceva altfel” în lumea substanţelor. În natură şi în experienţe ea nu se comportă la fel ca alte substanţe. Dar, datorită capriciilor ei, viaţa a putut să existe în apă.

Prima anomalie: dacă ţinem seama de structura ei chimică şi de categoria de substanţe din care face parte, apa ar trebui să se topească şi să fiarbă la temperaturi mai scăzute, care nu există pe Pământ. N-ar exista deci pe Pamant nici apă lichidă, nici solidă, ci doar sub forma de vapori.

A doua anomalie: căldura specifică ridicată. La apă, aceasta este de zece ori mai mare decât la fier. Apa se încălzeşte de cinci ori mai încet decât nisipul, dar şi procesul de racire este lent. Datorită capacităţii exceptionale a apei de a absorbi căldura, vietăţile marine nu sunt niciodată ameninţate nici de o puternică supraîncălzire, nici de o răcire excesivă.

A  treia şi a patra anomalie sunt strâns legate de prima: apa are căldura latenta de vaporizare şi căldura latentă de topire foarte mari. Pentru a evapora apa dintr-un ceainic va fi nevoie de 5,5 ori mai multă căldura decât pentru a o fierbe. Dacă nu ar exista această proprietate, multe lacuri şi râuri ar seca repede până la fund şi viaţa din ele ar pieri.

Îngheţând, apa cedează de asemenea multă căldură. Iată de ce, în noptile geroase ale iernii se aşează în sere butoaie cu apă: îngheţând, ea degajă caldură, încălzind astfel, aerul.

A cincea anomalie: îngheţând, apa se dilată cu 9% faţa de volumul iniţial. De aceea gheaţa este mai usoară decât apa şi se ridică la suprafaţă; rar un bazin de apă îngheaţa până la fund. Gheaţa care-l acoperă este un bun izolator termic, căci conductibilitatea termică a gheţii, ca şi a apei este foarte mica. Sub un asemenea „cojoc” chiar şi iarna în Antarctica animalele marine nu sufera prea mult de frig.

A şasea anomalie este cea mai ciudată: Când sunt încălzite, toate substantele se dilată, iar la răcire se contractă. Este un adevăr recunoscut. Şi apa se contractă datorita frigului. Dar… în acest „dar” se află totul. Se contractă mereu când scade temperatura, dar la +4˚C se atinge limita. De acum înainte apa începe să se dilate din nou, cu toate că temperatura scade. De aceea apa are densitatea cea mai mare la +4˚C. Ca urmare, iarna, răcindu-se până la +4˚C, ea coboara la fund şi aici se păstrează în decursul întregului sezon rece (în bazinele cu apă dulce, căci sărurile marine complica tabloul circulatiei apei). Această anomalie salvează viaţa tuturor vieţuitoarelor care ierneaza în râuri, lacuri şi heleştee.

A şaptea anomalie: dintre toate lichidele, în afară de mercur, apa are cea mai mare tensiune superficiala. De aceea picătura de apa tinde să se facă ghem. Picătura de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula sa superficială. Aşadar, suprafaţa apei este întotdeauna acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din molecule. Pentru a o rupe este necesara aplicarea de forţă şi încă una destul de mare. Pe această peliculă aleargă insectele de apă, se agaţă larvele de tânţari şi se târăsc melcii cu cochiliile lor masive. Fizicienii au calculat ce halteră ar trebui atârnată de o coloană de apă de 3cm pentru a o rupe. Ar trebui o halteră uriaşă – de peste o sută de tone! Aceasta numai în cazul când apa ar fi perfect pură. În natură nu există, însă, o astfel de apă. Substanţele străine rup verigile din lanţul solid al moleculelor de apă, iar forţele de coeziune dintre ele se micşorează mult. Tot forţele de coeziune ridică apa în sus în tuburile capilare şi fisuri fine. Pe acest principiu se bazeaza hrănirea plantelor şi circulaţia sângelui prin capilarele noastre.

A opta anomalie şi ultima se referă la faptul că apa este cel mai bun solvent din lume. Ea dizolvă foarte multe substanţe, rămânând inertă, fără să se modifice sub acţiunea substanţelor pe care le dizolvă. Datorită acestei proprietăţi apa a putut deveni purtătoarea vieţii. Toate soluţiile din organismele vii sunt preparate pe bază de apă. Ele se modifică prea puţin în soluţie, iar insuşi solventul – apa – poate fi utilizat în repetate randuri.

„Apei – a spus marele Leonardo – i-a fost dată puterea magică de a deveni seva vieţii pe Pămant”

Profesor: Iacobescu Elida

C.T.MATASARI

 

Merită menţionat faptul că aproape toate celelate substanţe chimice sunt mai dense în stare solidă şi îngheaţa de la fund spre suprafaţă.

Apa are capacitate termică ridicată, cu impact crucial asupra vieţii. Datorită acestei proprietăţi, organismele vii, compuse în cea mai mare parte din apă, pot să îşi regleze temperatura corpului. Oamenii trebuie să îşi menţină temperatura între 36,1 şi 37,8 grade C.  Şi acest lucru este posibil întrucât aproape 70% din masa corpului uman este apă. De vreme ce capacitatea apei de a acumula căldura este neobişnuit de mare, chiar şi în condiţiile în care temperatura exterioară se modifică, schimbul de căldură între corp şi mediu nu duce la diferenţe majore în temperatura organismului.

Acestei calităţi i se datorează şi stabilizarea temperaturii apei oceanelor.  Capacitatea termică a pământului este mult mai mică decât cea a apei. Astfel , temperatura apei în oceane  variază mai puţin decât cea a suprafeţei uscate. Temperatura în oceane poate fi între -2 şi 35 grade C, în timp ce pe continente se înregistrează variaţii de temperatură între -70 şi +57 grade C.

Apa reuşeste să transporte căldura mai uşor decât oricare alt lichid cu excepţia mercurului, ceea ce face ca temperatura să fie aproximativ aceeaşi în diferitele părţi ale organismului. Aceeaşi proprietate a apei este responsabilă şi de meţinerea relativ uniformă a temperaturii pe verticală, în oceane şi lacuri.

Apa are tensiune superficială ridicată care explică de ce insectele pot merge pe apă sau cum se formează picăturile şi de ce apa se poate ridica prin trunchiurile copacilor, sfidând legea gravitaţiei.

 

Dacă viaţa ar fi fost creată la întâmplare legile ar fi universal valabile pentru toate elementele chimice  fără anomalii. Nu ne întrebăm oare de ce un element chimic fără de care viaţa nu ar exista are atâtea anomalii şi culmea anomalii care fac posibilă viaţa iar inexistenţa lor imposibilă ?

 

 

APA SFIINŢITĂ

Se ştie că apa sfiinţită nu se strică şi oricine poate verifica acest lucru mergând cu un vas de apa în ziua de Bobotează la o Biserică ortodoxă. Poate pune acasă în acelaşi loc lângă vasul cu apă sfiinţită un vas identic cu apă luată din acelaşi loc pentru comparaţie şi va vedea că cea sfiinţită va rămâne la fel pe când cealaltă se va strica.

Aceasta este şi dovadă că numai credinţa ortodoxă este cea adevărată şi numai preoţii ortodocşi au Har, pentru că dacă s-ar face urmatorul experiment: se ia un preot ortodox, un creştin ortodox (mirean) şi de la celelalte religii, fiecare cu pastorii lor sau ce o fi având ei acolo şi dacă se pun toţi să sfiinţească apa numai apa sfiinţită de preotul ortodox nu se va strica şi asta pentru că numai preotul ortodox are Har. Chiar dacă mireanul ortodox ar fi absolvent de teologie şi ar face toată slujba de sfiinţire a apei identică cu preotul ortodox apa lui tot se va strica şi ştiţi de ce ? pentru că nu facultatea te face preot, ci Harul pe care îl primeşte preotul ortodox la hirotonie, este aceea putere primită de la Dumnezeu prin care preotul şi episcopul ortodox poate lucra Sfintele Taine. Acest Har sa transmis de la Sfinţii Apostoli prin punerea mâinilor şi numai biserica ortodoxă şi preoţii şi episcopii ortodocşi au această putere, la celelalte religii tot ce fac ei acolo, toate ritualurile lor sunt ca o piesă de teatru, căci neavând Harul lui Dumnezeu nu au nici o valoare şi nici un folos.

Urmează să vedeţi în perioada următoare cum preoţii ortodocşi care vor primi actele biometrice şi cipul implantat îşi vor pierde Harul şi acest lucru se va putea observa când apa sfiinţită de ei se va strica. Atunci să ştiţi ca nici una din tainele săvârşite de acei preoti (spovedanie, împărtăşanie, mirungere, botez, căsătorie, maslu) nu va mai fi validă pentru ca Harul lui Dumnezeu va pleca de la acei preoţi care l-au primit pe satana prin acte şi cip, atunci nu va fi diferenţă între preotul ortodox şi ereticii de la celelalte religii. Atunci va fi momentul să căutaţi alt preot orodox care nu sa lepădat de Dumnezeu prin primirea cipului implantat.

 

 

MIHAI VITEAZUL CĂTRE PAPISTAŞI: “VOI NU SUNTEŢI MĂR­TURISITORI AI DREPTEI CREDINŢE, CĂCI NU AVEŢI HARUL SFÂNTULUI DUH ÎN BISERICA VOASTRĂ”

 

Încă din tinereţe Mihai Viteazul s-a bucurat de ocrotirea vădită a lui Dumnezeu. La numai 35 de ani, el ajungea Mare Ban al Craiovei.

Osândit la moarte de Ale­xandru cel Rău, Mihai Vitea­zul a fost prins şi adus pen­tru execuţie în Bucureşti. I s-a îngăduit totuşi să popo­sească pentru rugăciune în Biserica Albă Postavari (de­molată de Ceauşescu în ziua de Paşti a anului 1984). Rugându-se acolo, în faţa icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, se spune că el a făgăduit ridicarea unei manastiri, dacă va scăpa cu viaţă. Călăul, impresionat de înfăţişarea lui şi neândrăznind să-l lovească, a aruncat securea şi a fugit. Văzând mi­nunea, boierii au cerut ierta­rea condamnatului, iar dom­nitorul a fost silit să o acorde.

Ajuns în scurt timp domn al Ţării Româneşti, Mihai Viteazul nu şi-a uitat făgăduin­ţa şi a ridicat în Bucureşti, nu departe de Biserica Albă Postavari, o mănăstire cu hramul Sfântului Ierarh Nico­lae, mănăstire ce va fi cunos­cuta mai tarziu sub numele de „Mihai Vodă”. Biserica şi clopotniţa au fost translatate, iar chiliile demolate cu oca­zia „sistematizarii” şi con­struirii Casei Poporului. Pe locul fostei mănăstiri se întinde astăzi Parcul Izvor.

Mihai Viteazul a închinat cti­toria sa Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos, care fusese distrusă în 1581 de un devastator incendiu. Prin ajutoarele directe, dar mai ales prin veniturile Mănăstirii Mihai Voda, pe care o înzestrase cu 14 sate, Mihai Viteazul a reconstruit practic din temelie mănăstirea athonită, fiind unanim recunos­cut ca al doilea ctitor al ei. Şi astăzi, la ieşirea cu Sfintele Daruri la Sfânta Liturghie, părinţii il pomenesc pe „Mihail Voievod”.

Aflând de formarea unei alianţe creş­tine de luptă împotriva turcilor, Mihai Viteazul şi-a oferit imediat sprijinul şi s-a înţeles cu principele Transilvaniei Sigismund Bathory şi cu domnul Moldovei Aron Voda să înceapă răscoala toţi în acelaşi timp. Papa însuşi i-a scris lui Mihai Viteazul, amintindu-i de nobila origine latina a ro­mânilor şi îndemnându-l să treacă la catolicism. În răspun­sul său către Roma domnitorul îl indem­na pe Papa ca el să se întoarcă la Orto­doxie!

Episodul întemeierii de către Mihai Viteazul a episcopiei ortodoxe româ­ne la Alba Iulia ni s-a păstrat în în­semnările Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Pentru frumuseţea tex­tului, îl redăm aproape integral.

Când Mihai Voda, domnul Ungrovlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory şi a luat sceptrul Ardealului, a sosit în oraşul de scaun numit Balgrad (Alba Iulia) şi a voit ca să zidească acolo, în oraş, o biserică ortodoxă, însă preoţii, orăşenii şi toţi boierii, fiind de credinţă latinească (catolici), nu-i îngăduiau să zidească, zicând că ei sunt de credinţă dreaptă şi de aceea nu doresc să aibă în oraşul lor o biserică de lege străină. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sunteţi măr­turisitori ai dreptei credinţe, căci nu aveţi harul Sfântului Duh în Biserica voastră. Noi însă, fiind dreptcredincioşi, avem puterea cea adevarată a harului Sfântului Duh, pe care şi cu fapta suntem gata întotdeauna s-o arătăm, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau să-şi dovedească dreptatea prin în­fruntare de cuvinte şi dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau să o dovediţi, altfel vă voi arăta eu, întru încredin­ţarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum să ara­tam? Căci nu e cu putinţă să dovedim decât cu cuvântul Sfintelor Scripturi”. El le-a zis: „în dispute este osteneală fără de capăt, dar noi, fără înfruntări de vorbe, putem uşor să dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideţi, zice, în mijlocul oraşului şi acolo să ni se aducă apă curată, iar arhiereul meu şi pre­oţii săi o vor sfinti în văzul tuturor. Tot aşa vor face şi ai voştri, deosebit, şi, sfinţind-o, o vom pune în biserica voastră cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa şi le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind şi uşa bisericii pentru 40 de zile. Şi a cui apă va rămâne nestricată, ca şi cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinţa aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, cre­dinta lui este rea. Daca apa mea va rămâne nestricată, cum nădăjduiesc că mă va aju­ta Dumnezeu, voi nu o să vă împotriviţi şi o să-mi îngăduiţi să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii într-un glas: „Bine, bine să fie aşa!”. Şi a doua zi, dimineaţa, a ieşit domnitorul cu toţi boierii şi curtenii săi în piaţă, cu episcopul şi cu preoţii, slujind litia după obicei, cu cruci, cu lumânări şi cande­le. Şi, ajungând la locul pregătit, au săvârşit marea sfinţire a apei, rugându-se cu toţii lui Dumnezeu, cu lacrimi şi suspine, să proslaăvească dreapta credinţă, iar pe cea rea să o facă de ruşine. Tot în piaţă, dar de o parte, în faţa tuturor, latinii au sfinţit apa şi au sărat-o. După care, astfel sfinţindu-şi apa, fiecare a turnat apa lui sfinţita în câte un vas osebit, apoi şi-au pus peceţile pe am­bele părţi ale vaselor, le-au dus şi le-au pus în biserica cea mare, au încuiat uşile, le-au pece­tluit şi au plecat. în fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preoţii şi cu toţi dreptcredincioşii se rugau, postind. Tot aşa au făcut şi latinii. Şi după ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor şi i-a zis: „Doamne, cheamă-i pe latini şi pe preoţii lor şi nu aştepta ziua a patruzecea, cea hotărâtă. Să mergem la biserică, desfăcand peceţile, să deschidem uşile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii lui, care isi pun cu adevarat nădejdea în El, nu se vor face de ru­şine”. Domnitorul, deci, chemându-i pe toţi, pre­cum l-a sfătuit episcopul, a mers la biserică şi, deschizând uşile, au intrat cu toţii. Mai întâi, episcopul ortodox, înge­nunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dumnezeule, Unul în Sfânta Treime slăvit şi preamărit, precum înainte vreme pe dreptul tău Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevărul Tău şi i-ai ruşinat pe cei de rea credinţă, auzi-mă acum şi pe mine, robul Tău nevrednic, dimpreună cu toţi robii Tăi de aici, nu pentru vrednicia noastră, pe care nu o avem, ci pentru slăvirea numelui Tău sfânt şi pentru întărirea credinţei noastre, care este adevărata credinţă în Tine, arată întreg harul Sfântului Duh în apa aceasta, ca prin nestricăciunea adevărată al Sfântului Duh. Căci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi şi le sfinţeşti, Dum­nezeul nostru, şi slava Ţie înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Ridicându-se şi cântând: „Doamne, lumina mea şi Mântuito­rul meu, de cine să mă tem?”, a rupt pece­tea vasului cu apă sfinţită şi, uitându-se la ea, a găsit-o mai curată şi mai limpede decât înainte, cu mirosul neschimbat, ca şi cum ar fi fost luată dintr-un izvor curgător, după care a strigat, zicând: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Care Ţi-ai plecat urechea la rugăciu­nile noastre, mărire Ţie, Care slăveşti Biserica Ta, slavă Ţie, Care întăreşti cu slava credinţa cea dreaptă şi nu ne-ai făcut de ruşine în aşteptările noastre”. Şi a zis către toţi: „Veniţi să vedeţi cum a stat această apă atâtea zile, rămânând nestricată datorita ha­rului Sfântului Duh, şi încredinţaţi-vă că adevarată este credinţa noastră ortodoxa”.

Iar latinii, rugându-se şi făcând slujba după cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor şi, cum l-au destupat, toată biserica s-a umplut de du­hoare, că s-au înspăimântat toţi latinii şi au strigat cu uimire: „Adevărată este credinţa grecească pe care o ţine domnitorul. Să-şi zidească, deci, biserica în oraşul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi şi ne-a împuţit apa”.

Şi astfel făcuţi de ocară, latinii şi preoţii lor s-au împrăştiat cu mare ruşine, iar unii din­tre ei s-au convertit la credinţa ortodoxă. Iar, domnitorul, cu episcopul său, cu preoţii, cu toţi boierii şi ostaşii săi, plin de bucurie şi feri­cire, s-au întors la curte, slăvindu-L şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru întărirea adevăratei credinţe orto­doxe. în aceeaşi zi a făcut un mare ospăţ pen­tru întreg oraşul şi pentru toată oastea sa.

Toţi locuitorii Ţării Ardealului, cu juraământ, s-au arătat bucuroşi să zidească bi­serica şi să nu o darâme niciodată. Deci, domnitorul a început îndată zidirea…

Cunoscându-şi parcă mai înainte sfâr­şitul mucenicesc, Mihai Viteazul, scria în 1600 ducelui Toscanei: „în vremea aceasta oricine poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortăreţe, nici cas­tele, nici oraşe, nici cel puţin o casă de pia­tra unde să mă pot retrage, ci abia una sin­gură pentru locuinţă. Şi fiind eu în acele ţări îndepărtate şi necunoscute, nu am prege­tat să ma alătur cu puterile mele şi cu chel­tuieli peste măsură la creştinătate şi nu am fost cunoscut de nimeni şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam”.

 

 

CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORŢILOR

(extras din Ne vorbeşte Părintele Cleopa vol 8)

 

Sunt opt pricini de neputrezire a morţilor:

I. Prima pricină este atunci când veti găsi mort în groapă şi carnea a putrezit toată, dar oasele stau prinse între ele ca la copăcel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeşte 40-50 de ani. De aceea este aşa.

II. Când vei găsi mort în groapă neputred şi este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pământului. Este pământ unde nu putrezeşte mortul, dacă nu-l muţi. Acolo pământul are chimicale şi nu dă voie să putrezească nimic.

Aceste neputreziri sunt fireşti, dar sunt şi putreziri mai presus de fire:

III. Când vei găsi mort în mormânt neputred şi carnea pe el este mucedă ca buretele şi albă, acela este om care a fost blestemat de dumnezeieştile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru păcate mari şi nu l-a făcut.

IV. Când vei găsi mort în groapă neputred şi este negru şi umflat ca toba şi părţile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.

V. Când vei găsi mort în groapă neputred şi n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic, nimic, şi-i creşte barba, cum s-a întâmplat la cel de la Husi, şi-i cresc unghiile, acesta a făcut nedreptăţi şi a furat. Acesta nu putrezeşte pâna nu-l dezleagă un arhiereu. Iar dacă îl dezleagă şi arhiereul şi tot nu se desface, atunci el este blestemat de săraci, fiindcă a luat avere de la săraci. Şi până nu dau neamurile lui înapoi atât cât a luat el, nu putrezeste şi tot în iad se munceşte şi nici arhiereul nu-l poate dezlega.

VI. Când vei găsi mort în mormânt neputred şi pielea pe el este ca floarea de bostan, galbenă, şi limba-i galbenă şi îi cresc unghiile şi-i creşte barba şi părul, acesta este sub anatema, sub cea mai grea pedeapsă a Bisericii. Acesta, din două pricini este aşa: sau a hulit pe Dumnezeu şi pe preoţi şi şi-a lepădat de credinţa, sau a trăit în preacurvie de gradul I – tatăl cu fiica sau baiatul cu mama sa, adică incest. Aceştia cad sub anatemă, cea mai grea pedeapsă a Bisericii.

VII. Când vei găsi mort în groapa căruia nu i-a putrezit mâna sau piciorul, acela a lovit pe tatăl sau pe mama sa şi a amărât foarte tare pe parinţii săi şi a fost blestemat de ei şi (nicidecum) nu s-a spovedit la duhovnic de acest păcat şi nu a luat dezlegare, când era în viaţă.

VIII. Iar când vei găsi om neputred şi-i uşor ca o pană şi miroase frumos tare, şi-i foarte vesel la faţă şi face minuni, acelea sunt sfinte moaşte, cum a fost şi cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au găsit după 20 de ani, nu numai neputred, dar a făcut şi minuni.

Iată care sunt semnele la trupurile afurisite:

– sunt nedezlegate;

– sunt deformate şi urâte;

– sunt greu mirositoare şi prea puturoase;

– sunt umflate ca toba;

– provoacă spaimă şi cutremur privirii.

 

Iar la sfintele moaşte sunt aceste semne:

– sunt nestricăcioase;

– sunt binemirositoare;

– sunt uscate şi uşoare;

– sunt vesele la vedere;

– nu provoacă frica, ci bucurie duhovnicească;

– izvorăsc din ele felurite minuni.

UN CAZ DE NEPUTREZIRE

Citeam în Pidalionul de Neamţ, la subânsem-narea canonului 14 din Sardica, unde este scris despre un fapt care l-a vazut cu ochii atâta lume şi Episcopul de Huşi, Iacov Stamati.

La Episcopia de Husi, pe la 1785 trăia un călugar cu numele Rafail. Acest calugar era olar de meserie şi era cu viaţa sfânta. El toată ziua nu mânca, ci numai seara la apusul soarelui mânca ceva foarte putin. După ce mânca, călugarul îşi lua o carte de citit şi se ducea şi se culca în cimitir între cruci. Cimitirul era lângă biserică. Totdeauna, şi vara şi iarna, avea un cojoc şi se culca între cruci. Şi călugării îi ziceau „Rafail cel nebun”. Ehei! Dacă am fi şi noi nebuni ca dânsul!  El avea viaţă sfântă.

Acest călugar nu vorbea cu nimeni, ci îşi căuta de meseria lui, şi se minunau ceilalţi de lucrul ce ieşea din mâinile lui. Toţi îl întrebau de ce doarme în cimitir, iar el raspundea: „Că acolo mi-i locul; dacă mâine mor, nu plec acolo? – adică la morminte. Şi vreau să mă obişnuiesc şi eu cu mormintele”.

Într-o noapte, dormind monahul Rafail în cimitir lânga o cruce de piatră veche, aude cum băteau dracii pe unul în groapă. Şi-l băteau de la 11 noaptea până la ora unu, la miezul nopţii. Un ceas înainte de miezul nopţii, unul după. Dar îl băteau de se auzea şi se cutremura pământul. Şi el striga din mormânt: „Miluiţi-mă, ajutaţi-mă! Nu mă lasaţi, că mă bat dracii!” Şi-l băteau dracii în mormânt două ceasuri, de se cutremura pamântul acolo unde era el.

Rafail a stat şi a ascultat şi ce s-a gândit el: „Mă duc la duhovnicul episcopiei să-i spun, să vină să facă o dezlegare la mormântul lui”. Duhovnicul Daniil avea 90 de ani, săracul. Se duce Rafail şi-i zice rugăciunea la uşă, ca aşa se zice:

– Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milieşte-ne pe noi. Blagosloveşte preacuvioase părinte!

Duhovnicul bătrân şi obosit de lume, răspunde:

– Domnul şi Maica Domnului. Care-i acolo?

– Eu, Rafail, părinte.

– Ce vrei?

– Părinte Daniil, hai la cimitir şi-l dezleagă pe unul, că tare-l bat dracii!

– Măi îndrăcitule, tu dacă dormi în cimitir, câte nu-ţi arată dracii? Unde să mă duc eu, că-s obosit?

Şi n-a vrut să meargă. Şi Rafail s-a dus, zicând:

– Iartă-mă, părinte!

A mai stat vreo zi, două, bietul Rafail şi a zis: „Mă duc să-i spun duhovnicului din nou!”, că auzea cum îl bat diavolii şi îi era milă de acela care striga în mormânt.

– Parinte Daniil, hai că-l bat dracii pe unul în mormânt noaptea! Vai, tare mai striga ajutor.

Iar l-a ocărât duhovnicul:

– Ce ai venit, măi stricatule? De ce nu ma lasi să dorm?

Mai stă el două-trei zile, iar se duce: „Mă duc să-i mai spun o dată”. Şi se duce Rafail a treia oara la duhovnicul lui, Daniil:

– Părinte Daniil, aveţi mare putere de la Dumnezeu ca duhovnic, să legaţi şi să dezlegaţi păcatele! Veniţi să dezlegaţi pe un om, că tare-l bat dracii în groapă. Părinte, să ştiţi că dacă nu vreţi să veniţi, veţi da seama de sufletul acesta în ziua cea mare a Judecăţii de apoi! Să nu spuneţi că nu v-am spus!

Când a auzit duhovnicul, atunci s-a gândit: „Măi, a treia oară a venit, şi n-a venit degeaba”.

– Stai, Parinte Rafail, că merg!

Şi-a tras ciubotele, şi-a luat molitfelnicul, un epitrafir, o cruce şi cârja si a plecat, că cimitirul era în ograda episcopiei, lângă biserică, cum se făceau înainte vreme. Când s-a dus la crucea aceea de piatră, încă de departe auzea cum se cutremura pământul:

– Parinte Rafail, dar de când îl bat dracii?

– Să fie mai mult de patruzeci de zile. Şi eu am fost de trei ori la sfinţia voastră, iar acum a treia oară m-am gândit să nu mai vin. Eu l-am întrebat ce are, iar el mi-a raspuns: „Vai de creştinul acela care moare fără să-şi mărturisească toate păcatele!”.

Şi auzea bătrânul cum îl băteau dracii pe acela în groapă şi cum striga: „Miluiţi-mă! Ajutor! Nu mă lasaţi, fraţilor! Miluiţi-mă!”

Atunci duhovnicul a trimis repede după episcop. Episcopul se culcase:

– Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi! Bine-cuvintează Preasfinţite Stăpâne!

– Domnul şi Maica Domnului. Cine-i?

– Rafail. Preasfinţite, vă cheamă acum părintele duhovnic Daniil pâna la cimitir, că se petrece o minune mare acolo.

Episcopul s-a dus imediat.

– Preasfinţite, ia ascultă ce-i în mormântul ăsta!

– Rafail, dar de când îl bate?

– Au trecut patruzeci de zile.

– Şi când îl bate?

– Îl bate numai când este un ceas pâna în miezul nopţii şi unul după miezul nopţii. Două ceasuri îl bate şi pe urmă nu se mai aude. Atunci a întrebat episcopul:

– Ce-i de facut, părinte duhovnic?

– Trebuie să-l dezgropăm, să vedem ce-i cu dânsul, că acesta a avut mare blestem.

Pe cruce era scris: „Aici odihneşte robul lui Dumnezeu, Ganciu – aşa l-a chemat din botez -, fost administrator al Episcopiei Huşilor”, de origine bulgară, că bulgarii sunt tot ortodocşi. Murise de mai mulţi ani. Şi acum îl băteau dracii, tot ca să-l descopere Dumnezeu şi să fie dezlegat, săracul.

A doua zi au chemat pe omul care răspunde de cimitir, să dezgroape pe acel creştin. Când l-au dezgropat a doua zi, nici limba în gura nu era putredă. Cum l-au pus când a murit, aşa l-au găsit. Unghiile crescuseră ca secera; îi crescuse barba şi părul în mormânt pâna jos; era negru la faţă şi umflat ca doba. Dar nici hainele de pe el nu erau putrede. Nimic. Sicriul era întreg si el.

L-au rezemat de biserică şi i-au pus o basma albă pe ochi, că se speria lumea cât era de urât. A venit lume multa, că se auzise că la episcopie au găsit pe unul pe care-l băteau dracii în fiecare noapte câte doua ore, şi este de mai mulţi ani neputred.

Episcopul a chemat şapte duhovnici mari, între care şi cel al episcopiei, şi a zis: „Hai să-i facem o dezlegare!”

Şi au îngenuncheat fiecare şi au citit dezlegare pentru Ganciu. I-au citit rugăciunile, l-au dus în biserică şi i-au făcut toată rânduiala înmormântarii cu dezlegări. Apoi l-au îngropat la loc.

Dupa ce l-au îngropat, l-au întrebat pe Rafail daca se mai aude cum îl bat dracii. Nu s-a mai auzit nimic nici în ziua de azi.

Dupa un an, când l-au dezgropat, era deja praf. S-au risipit toate oasele, s-au făcut ţărâna. S-a mirat toată lumea, ce minune a fost acolo. El a cerut ajutor să fie dezlegat săracul. Câtă vreme trupul lui nu era putred, sufletul era în muncile cele negrăite ale iadului, dar cu dezlegările atâtor duhovnici şi ale episcopului, l-a iertat Dumnezeu.

 

 

SFINTELE MOAŞTE

 

            O altă dovadă a existenţei lui Dumnezeu sunt sfintele moaşte. De obicei oamenii necredincioşi când aud de acestea repede vin cu explicaţia, că a fost pământul nu ştiu cum, că a mâncat mâncare cu E-uri, că a fost îmbălsămat, etc. După cum aţi citit mai sus sunt şi acestea cauze de neputrezire a morţilor dar moaştele sunt cu totul deosebite.

Pe scurt, moaştele sunt modul în care Dumnezeu arată că persoana care a murit, L-a slujit în această viaţă la un nivel foarte mare de sfinţenie, că persoana respectivă a dus o viaţă foarte plăcută şi curată în faţa lui Dumnezeu. Practicând o viaţă de asceză (post, privegheri, rugăciune, milostenie, cele 7 laude, etc)  şi rugăciunea neâncetată a lui Iisus (rugaciunea inimii) la un moment dat  prin darul lui Dumnezeu, persoana care practică acestă rugăciune reuşeşte să îşi coboare mintea în inimă şi atunci, că mânâncă, că doarme sau orice ar face inima lui se roagă neâncetat şi dobândeşte Harul lui Dumnezeu, Dumnezeu îşi face locaş în inima lui. O astfel de persoană când moare având pe Dumnezeu în inima lui va avea moaşte.

Sunt la noi în ţară mai multe moaşte din care unele întregi cum sunt cele ale Sf Ilie Lăcătuşu pe care puteţi merge să le vedeţi. Puteţi da o căutare pe internet şi o să găsiţi poze, căutaţi vă rog şi despre Sf Ioan Iacob Hozevitul, tot sfânt roman cu moaşte întregi.

 

SFÂNTA LUMINĂ

            O altă dovadă a existenţei lui Dumnezeu şi de asemenea dovadă că ortodoxia este singura credinţă dreaptă, dovadă pe care o puteţi vedea cu proprii ochi e venirea Sfintei Lumini la Ierusalim în fiecare an de Paşti.

În anul 1326 erau trei sultanate turceşti, unul în Damasc, unul în Egipt şi unul în Babilon. Ce au zis turcii? Când vin creştinii la Ierusalim să serbeze Paştile să nu le dăm voie să slujească, până ce nu vor plăti taxa de 9000 bani de aur, căci turcii nu cred în Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să plătească suma pentru ca creştinii ortodocşi erau puţini în Ierusalim şi doar 100 de preoţi, căci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt două străzi de armeni in Ierusalim, moşieri, bogaţi mari, ei au zis: Plătim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: “De ce iese Sfânta Lumina numai la ortodocşi şi nu iese şi la voi?” Armenii au zis: “Pentru că ortodocşii numai ei slujesc la Mormântul lui Hristos şi pe noi ne-au dat la o parte”. “Dar, dacă veţi sluji voi va veni Lumina?” Noi plătim şi taxa – au zis armenii – Lumina va veni la noi la armeni!

Turcii au zis: “De nu iese lumina la voi o s-o paţiţi!” Noi îi scoatem pe ortodocşi din Mormânt – şi l-au luat pe Patriarhul Ioachim şi l-au închis în Mănăstirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toţi preoţii.

A zis Patriarhul: Dacă nu ne lăsaţi să facem, slujba la Mormântul lui Hristos, o să facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormânt, iar turcii le-au dat voie ortodocşilor la aceasta. Dar, turcii au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca sa nu vină vreun creştin la Mormânt. Creştinii au început a plânge si au zis că s-a supărat Dumnezeu pe ei şi I-a îndepartat de la Mormântul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: “Nu vă temeţi, că are să se facă minune mare.”

Armenii ziceau, că Lumina la ei o să vină. Iar Patriarhul zicea, că de va vrea Hristos să iasă Lumina la ei n-avem noi ortodocşii ce face. Armenii au făcut slujba şi ziua şi noapte-a, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfânta Lumină, ca aţi plătit taxa? În acelaşi timp, ortodocşii făceau slujba tocmai a doua zi, pe când răsărea soarele şi când a zis patriarhul: “Hristos a înviat!” un stâlp de marmora din Biserica Sf. Iacob a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină în vârful Stâlpului. Patriarhul a pus o scară şi au luat Sfânta Lumină din vârful stâlpului şi în acest fel Sfânta Lumină a ieşit tot la ortodocşi.

Generalul turc de pe vârful stâlpului, care păzea acolo pe stâlp, a strigat: “Cred în Hristos!” Celălalt general de lângă el i-a şi tăiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat că crede în Hristos. Moaştele acestui general turc convertit şi martir al Sfintei Lumini le-am sărutat şi eu, sunt acolo în Ierusalim şi acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Văzând turcii că Sf. Lumină a ieşit tot la ortodocşi, au pus un ciuber cu murdărie înaintea uşii Sf. Mormânt şi fiecare armean trebuia să manânce câte o lingură de murdărie şi în acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a rămas o zicala: “Este bine să te duci cu armenii la Biserica, dar să nu manânci cu ei, că ei caută să te spurce, aşa cum i-au spurcat turcii pe ei, când n-a venit Sf. Lumină”. Distanţa de la Sf. Mormânt până la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumină este de 100 m. Stâlpul este fotografiat şi săpat din marmură fiind pus în Altarul Bisericii Sf. Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit şi martir al Sfintei Lumini este pus în Biserica Sf. Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a întemeiat – pe cea Ortodoxă – aceasta este mântuirea, lumii. Sf. Lumină este dovada sigură, ca numai ortodocşii sunt pe calea adevărului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.  – extras din “Pelerinul Roman” –

 

Cele scrise până acum ar trebui să ridice măcar un semn de întrebare celor ce nu cred că Dumnezeu există şi să nu mai ia de bun toate prostiile debitate de unii oameni de ştiinţă care spun că lumea sa format la big bang, că ne tragem din maimuţă şi alte teorii aiurite. Nu o să dau detalii aici dar există o întreagă ştiinţă folosită de cei ce conduc lumea ca să prostească populaţia şi oamenii de ştiinţă aşa că vă rog căutaţi pe net: Protocoalele înţelepţilor sionului şi Marşul distrugătorului.

Această carte se vrea începutul şi indicatorul “rutier” spre viaţa cea veşnică pentru cei care încă nu sunt pe drumul ce duce spre ea, nu aşteptaţi să vă ducă cineva cu forţa pe acest drum sau să vă tot invite cineva, să tragă de voi ci trebuie să o faceţi singuri şi să treziţi la rândul vostru pe alţii, căci lenea de a te preocupa de suflet duce la moarte veşnică. Primul scop al acestei vieţi este mântuirea, restul sunt adiţionale mai mult sau mai puţin importante. Vă rog continuaţi să aprofundaţi citind cărţi duhovniceşti (Vieţile Sfinţilor, Pelerinul Român, Pelerinul Rus, etc) pentru că odată cu fiecare an în care oamenii se distrează de revelion ei sărbătoresc de fapt un an mai puţin până la moarte.

Atât de important este pentru oameni să citească cărţi duhovniceşti încât însuţi Hristos a spus că cel ce nu are carte să îşi vânda haina de pe el şi să îşi cumpere. Ar fi preferabil să credeţi cele ce le-am scris şi să vă întoarceţi de acum la Dumnezeu şi atunci moartea nu vă va mai speria. Oricum o să vedeţi cu ochii voştrii că tot ce am scris e adevărat dar atunci va fi prea târziu dacă acum nu luaţi măsuri